În același timp cu protestatarii din Piața Universității, românii din Bruxelles ies în stradă duminică de duminică, pentru a manifesta împotriva legii care ar permite exploatarea aurului de la Roșia Montană. Fie că lucrează în instituțiile europene sau în construcții, ori sunt veniți la studii, fie că au 3 sau peste 60 de ani, românii din Bruxelles s-au unit pentru Roșia Montană.
A cincea duminică de proteste de la București a fost a cincea și la Bruxelles. Prima dată, au ieșit în fața Reprezentanței României la UE, unde poliția a bruscat-o pe una dintre protestatare, apoi au mai ieșit în fața Ambasadei României la Bruxelles, dar nu li s-a deschis ușa, pe motiv că “nu
s-a știut” că sunt 40 de oameni în fața clădirii. În cea de-a cincea duminică, i-am întâlnit pe protestatari în Parc Royale, unde la ora la care la București se mărșăluia pentru Roșia Montantă, puțin peste 20 de oameni își puneau tricourile vopsite în noaptea de dinainte cu sigla Roșiei Montane.
Numărul românilor care se unesc pentru Roșia Montană în fiecare duminică în Bruxelles
variază de fiecare dată, de la o mână de oameni, la 70 de persoane, fețele se mai schimbă de la o duminică la alta, dar sunt și câțiva protestatari nelipsiți. Cu toții sunt determinați să iasă săptămânal în stradă și fiecare are idei creative pentru a marca duminicile în care nu au
autorizație de protest. În lipsa autorizației, care se obține cu dificultate de la primărie, românii din Bruxelles aleg să organizeze flashmob-uri sau bookmob-uri, ca duminica trecută.
Fiecare participant a venit cu o carte de acasă și cu tricoul Save Roșia Montană și, sub deviza “Citim, salvăm Roșia Montană”, au organizat un bookmob pe iarba din Parc Royale. Miruna, o
fetiță de 3 ani, care s-a apucat de citit “Isprăvile lui Găgăuță”, a participat la toate protestele din Bruxelles și a făcut înconjurul internetului după ce a fost imortalizată ținând în mână afișul “Hands off my future”, privind furioasă spre cameră. Mama ei, Oana Uiorean, este scriitoare și una dintre protestatarele de bază de la Bruxelles. “Sunt diferite motive din care ies oamenii în
stradă pentru Roșia Montană, fie ecologia, fie profunda lipsă de respect a guvernului față de legile țării, fie puterea crescândă a corporațiilor la nivel mondial. Pentru mine e o combinație din toate trei, cu accent pe ultima, pe care o consider una dintre cele mai mari amenințări la adresa viitorului nostru”, spune Oana, care a participat la toate protestele din Bruxelles, începând cu 29 august, în fiecare duminică, dar și de două ori pe săptămână. A alergat un cros pentru Roșia
Montană și va alerga un semi-marator pe 6 octombrie, pentru aceeași cauză. “Atmosfera e minunată. Oamenii sunt extraordinar de solidari și de frumoși. Îmi pare rău că nu ajung să protestez și în țară, mai ales la Cluj, orașul din care vin. Admir inventivitatea și curajul celor din rezistența pentru Roșia Montană”, mai spune Oana care consideră că e foarte important să știe
lumea întreaga despre Roșia Montană, pentru că satul din Munții Apuseni reprezintă foarte multe dintre problemele cu care se confruntă omenirea la scară largă, deci poate deveni un “minunat simbol al lumii întregi”.
Milena Albu a coordonat vopsirea tricourilor de protest. Ea a ieșit prima dată la proteste după ce a văzut poza Mirunei ținând în mână afișul pe care scria “Hands off my future”. “Am zis că, dacă acești copilași de trei ani trebuie să make a stand, atunci cei de 27 trebuie să fie acolo, în spatele lor”, spune Milena, care e de cinci ani în Bruxelles, este consultant IT la Comisia
Europeană și a studiat în București, la Facultatea de Științe Politice. A luat calea Bruxelles-ului când și-a dat seama că nu poate face o carieră de analist politic într-o țară unde clasa politică nu înțelege ce face și cum face. “Am zis că aici există șansa de a găsi o instituție cvasi-liberală, care are ceva mai multă deschidere și înțelegere a procesului politic. Comisia Europeană este mai vastă, mai bine pregătită”, spune Milena, care consideră că nu doar instituțiile din Belgia, dar și oamenii sunt altfel aici. “În viața de zi cu zi e altă lume, oamenii de aici sunt mai puțin inhibați,
sunt liberi de mai multă vreme, sunt mai întreprinzători, sunt mai capabili să spună nu, așa cum spun și da. Sunt mai responsabili și se cunosc mai bine. Și am învățat foarte multe de la ei – răbdarea și faptul că nu toată lumea trebuie să fie de acord cu tine”, mai zice Milena. “Mi se pare admirabil ce face lumea la București, mi se pare că trebuie să protesteze de câte ori au
ocazia, sper ca cei protestează să fie și cei care merg la vot. Dar, Bucureștiul are 2 milioane de oameni, doar 8.000 sunt în Piață, mai e loc. Sunt fericită că oamenii sunt civilizați și aștept să văd continuarea”, spune Milena.
Robert Costin a venit în 2005 la Bruxelles pentru că a primit o ofertă de job în domeniul IT. Nu are de gând să se întoarcă în țară, încă nu e sigur dacă s-a stabilit definitiv în Belgia, dar ce se întâmplă în țară îl convinge tot mai mult să nu se mai întoarcă. “De data asta, politicienii au exagerat, e prea mult. Ăsta e și unul dintre motivele pentru care am plecat din țară – e țara lor, fac ce vor. Protestele de la București m-au surprins în mod plăcut. În sensul că OK, românii,
românii mai tineri, jos pălăria. Arată că se poate să susții un punct de vedere la modul frumos. Și mai ales față de mizeria politicienilor…”, spune Robert care a ieșit pentru prima dată la proteste, dar e convins să mai vină. “E o mare măgărie ce vor să facă. Mă refer la tot, la proiectul de lege, la faptul că vor să radă munții ăia, să pună lacuri de cianuri, care rămân acolo până când n-o să mai fie nici goldiștii, nici amărâții ăia de la Roșia, nici ăia din parlament. No way, asta nu!”,
spune Robert. Astea ar fi motive pentru care nu are de gând să se întoarcă în țară; nu simte că ar mai fi țara lui. “În țara mea, trebuie să am și niște drepturi, da’ în țara mea ce drepturi am, să plătesc taxe și ăștia să își bată joc? Nu vreau să mă întorc, dar asta nu înseamnă că nu mă interesează ce se întâmplă acolo”, mai spune el.
Liviu este de peste 13 ani la Bruxelles și lucrează în construcții. A venit de două ori la proteste până acum și a aflat de grupul de români care protestează la Bruxelles de pe Facebook. “E foarte frumos că ies oamenii în stradă aici, în semn de solidaritate pentru cei de acasă, pentru
aceeași cauză, sunt oameni de bine, dar cred că trebuie să mergem mai departe”, spune Liviu, care a vizitat anul trecut Roșia Montană și apreciază munca voluntarilor care organizează FânFest. “Fac o treabă bună la FânFest, cu acele discuții pentru cei de dinafară, care nu știu despre ce e vorba, din cauza dezinformării și a publicității mincinoase care se face de către
companie. Trebuie să se afle realitatea și presiunea la care au fost supuși oamenii ăia acolo. Unii și-au vândut proprietățile, au plecat și nu de plăcere”, spune Liviu.
Are 31 de ani, este traducătoare și locuiește de trei ani la Bruxelles. Circumstanțele au adus-o aici, pentru că a primit o ofertă bună de job. Iar la proteste a adus-o dorința de a ieși în stradă
alături de protestatarii din Cluj și din București, pe care îi urmărește pe Facebook. “Urmăresc de foarte mult timp subiectul, dacă aș fi fost în România aș fi ieșit în România, deci mi s-a părut foarte firesc să ies și să îmi spun părerea de aici. Protestele de la București sunt geniale, în fiecare
duminică mă uit pe Facebook și aș vrea să fiu acolo. Și cele de la Cluj, la fel. În ultimele 3-4 dăți am venit la protest. Vin oamenii, ar putea veni și mai mulți. De câte ori am fost eu, au venit cam 50 de oameni, dar fețele erau altele mereu, deci există potențial”, spune protestatara.
Bogdan are 28 de ani, este profesor la Școala Internațională din Bruxelles, predă clarinet. Înainte a studiat în Franța, cinci ani, fiind plecat din România de nouă ani. Ca să-mi răspundă la întrebarea “ce te scoate în stradă?”, Bogdan îmi explică efectul fluture: dacă un fluture dă din
aripi într-un colț al lumii, se întâmplă ceva în celălalt colț al lumii. Dacă facem ceva micuț aici, sperăm că va da roade. “Mi se pare extrem de revoltător ceea ce se petrece. Mă refer la lege, la atitudinea pe care o au oamenii politici din România, nu mai putem avea încredere ei, ei trebuie să ne reprezinte pe noi, dar fac contrariul, faptul că își schimbă părerile la câteva luni, că promit una și fac alta etc. Ca să se producă un efect, însă, trebuie să fim cât mai mulți. Ca să se vadă că
nu se mai poate așa. Ăsta e al doilea protest la care particip, voiam să vin de dinainte, dar eram la Paris. Am fost foarte plăcut surprins de modul în care protestează cei din București, pașnic, cu inspirație, cu inteligență, educați și sunt mândru de românii de acolo. Pentru că tindem să avem o imagine negativă în străinătate”, spune Bogadan, care pregătește un concert protestatar pe străzile Bruxelles-ului.
“Nu am ieșit în primul rând pentru problema ecologică, am ieșit împotriva sistemului politic”, spune un alt protestatar, stabilit la Bruxelles de nouă ani, care lucrează în domeniul instalațiilor, în construcții. “E foarte bine că oamenii se mișcă, dar suntem încă puțini, lumea nu înțelege despre ce este vorba, trebuie să fim mai expliciți. Cei din fața televizorului, adică cei care nu au
renunțat la TV – eu am renunțat de trei ani – și nu au internet, văd un spectacol care n-are nicio tangență cu realitatea și se întreabă ‘ce se întâmplă cu ciudații ăia din Piață, ăia cu biciclete, ăia cu plete, ăia care vin cu căruțul cu copiii de 2, 3 ani la demonstrații’ și nu înțeleg. Ce se întâmplă
în Piață e ceva străin, iar noi trebuie să ne facem înțeleși de oamenii ăștia, care cred că suntem niște nebuni care nu vor să avem locuri de muncă, chiar cu cianuri”, spune acesta. “Sunt convins că lumea nu ne bagă în seamă, dar trebuie să înceapă ceva, acuma e un sâmbure, un mic bulgăraș pe care sper să-l transformăm măcar într-un om de zăpadă, dacă nu într-o avalanșă”, mai spune protestatarul.
Gabriela Sabo are 33 de ani și este masterandă în Amsterdam, în domeniul mediului. A protestat și în Amsterdam, protestează și în Bruxelles, unde are prieteni și unde a locuit și lucrat cinci ani. “Protestele din afara țării sunt importante. E pentru prima dată când românii fac asta în afara
țării. Se spune mereu că în diaspora nu suntem uniți, nu facem nimic, nu ne cunoaștem, nu se întâmplă nimic, niciodată, dar iată că acest protest a reușit să ne unească și nu doar aici în Bruxelles, ci în toată lumea. Mi se pare fantastic. E greu să se adune și trei omeni, d’apăi 50”, spune Gabriela. Ea este impresionată și de mișcarea de la București, unde iese în stradă generația care va moșteni, practic, țara și care deja știe că trebuie să ieși în stradă ca să-ți ceri drepturile, mai spune ea.
de Roxana Bucată
0 commenti:
Posta un commento